vineri, 19 noiembrie 2010

CLAUDIA OF SUNVALLEY



Idaho, statul unde te gasesti "in the middle of nowhere", a fost casa mea pentru 4 luni. Inainte de plecare am auzit numai "te duci la tara", "ce o sa faci tu acolo?". Cu toate astea, am plecat entuziasmata la gandul ca "ma duc in America!!!!" Spre surprinderea scepticilor, si a mea, am avut o vara mai mult decat plina.

Cand am ajuns in Sun Valley era aproape miezul noptii, un frig pentru care nu eram pregatita, iar cireasa de pe tort a fost camera extrem de mica si dezolanta, care m-a facut sa ies cat am putut de repede afara. Mi-am pus cele mai groase haine pe care le aveam, si o patura pe deasupra si m-am dus in fata dormitoarelor unde am facut cunostinta cu turcii, panamezii, americanii, francezii, romanii, viitorii prietenii alaturi de care am gustat viata americana din toate perspectivele ei.

Am  fost la petreceri, am facut cumparaturi atat de multe incat a trebuit sa imi iau doua geamantane in plus, am tras cu arma, am reparat o masina, am devenit experta in fussball, am mers in road tripuri, am facut skydiving, am invatat sa merg pe longboard, am jucat tenis, am inotat, fiind in Vestul salbatic, am vazut locuri in care s-au filmat westernuri, cand ni s-a luat de mancarea americaneasca, am pus de niste sarmale si o ciorba "ca la mama acasa"(mai mult sau mai putin fara ghilimele), cele trei randuri de haine si patura s-au transformat in apa fierbinte de la Hot Springs in plina noapte pe acelasi frig, am vazut ursi grizzly si bizoni in Yellowstone, am cheltuit mult prea multi bani in San Francisco, am vazut cel mai frumos rasarit si apus, am facut o traditie din bonfireuri... Si asta este doar pe scurt. 


La sfarsitul verii am strans amintiri si sentimentele legate de fiecare clipa ce nu pot fi redate in cuvinte, dar pot spune ca,am devenit mai sigura pe mine, mai ambitioasa, am fost independenta, am invatat multe lucruri despre oameni, despre mine, am devenit mai responsabila, am invatat sa apreciez mai bine banii munciti, am realizat ca nu a contat ca dormitorul meu ma dadea afara unde erau  -10 grade, de urat ce imi era, cand aveam langa mine oameni cu care eram prea ocupata sa am the best time ever. Ma uit pe miile de fotografii acum si mi se pare ca sunt prea putine pe langa toate amintrile pe care le-am strans in patru luni. Cu prietenii pe care mi i-am facut tin legatura prin facebook si pastram inca atmosfera cu care ne-am obisnuit in state. In plus, romanii care am fost acolo, ne-am cunoscut acolo si am ramas prieteni si facem reuniuni cat de des putem.

 Tu ce faci vara asta? Stai iar acasa, iti iei un job de vara de care nu esti multumit dar iti trebuie banii ca sa pleci o saptamana la mare si una la munte SAU te duci in America, ai un job bine platit, te plimbi in acelasi timp, iti faci prieteni de pe tot mapamondul, ramai cu amintiri pe care le vei pretui toata viata, strangi bani de haine, incaltari, electronice,cadouri pentru cei de acasa si iti mai si raman ca sa te intorci vara viitoare, pentru ca o sa iti placa atat de mult! Noi,cei care am fost plecati, stim cum e, cat de frumoasa si utila in acelasi timp e o experienta ca asta. Noi putem sa iti povestim multe, dar altceva e cand le traiesti pe pielea ta. Este o experienta prin care orice student ar trebui sa treaca.
 
Claudia Naiba

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu