miercuri, 21 ianuarie 2009

Despre comenzi online, conturi în bancă şi alte teme la fel de incitante şi sexy

Urmează să mergi în State şi să faci o cantitate considerabilă de bani. Marea majoritate a studenţilor ştiu deja ce vor să facă cu ei. Există însă diverse metode de a atinge acelaşi scop, şi unele sunt mai eficiente ca altele. În primul rand, eu am încercat, şi cred ca am facut bine, să mă întorc cu cât mai puţini bani aici. De ce? pentru că dolarul suge rău de tot în Europa. E ridicolă aproape difereţa de putere de cumpărare a unui dolar în SUA faţă de Europa, şi mai ales faţă de România. Exemplu: un PSP la Walmart:150 de dolari, un PSP în România, 150 de euro sau mai mult, diferenţa de aproape 30%, în funcţie de curs.
În funcţie de agenţia cu care plecaţi în state, veţi fi bătuţi la cap, mai mult sau mai puţin, să vă faceţi cont în state. Well, au dreptate când vă spun să faceţi asta. E gratis. De fapt, e mai mult decât gratis, de obicei banca îţi dă 10 dolari când îţi deschizi un cont. Întreţinerea nu te costă nimic pentru un cont standard fără dobândă. Unul cu dobandă nu îşi are sensul pentru că e vorba de 3 luni în care ai câştiga foarte puţin oricum, mai puţin decât costurile de întreţinere a contului. De ce e bine să ai un cont? pentru că nu mai stai cu grija că ai 4000 de dolari ascunşi sub veceu, între 2 crăpături în perete sau mai ştiu eu unde în locul în care stai, poate nici macăr singur. Doi: primeşti un card, care se va dovedi a fi foarte util. Trei: poţi vorbi cu angajatorul să-ţi pună banii direct în cont, ceea ce înseamnă că nu mai ai treabă cu cecurile, ridicarea lor de la payroll sau bancă, etc. Patru, şi cel mai important, poţi comanda lucruri de pe net cu cardul ăla. E important, dacă veniţi cu euro din ţară, deşi NU vă recomand să faceţi asta, să vă asiguraţi că banca îi poate schimba...în America e destul de greu să schimbi bani... majoritatea băncilor au nevoie de vreo 2 săptămani ca să proceseze un transfer. Din experienţa personală pot să vă recomand Wells Fargo. Sunt foarte ok ca relaţie cu clinetii, au un cont gratuit de bază, care vine cu card, şi schimbă şi euro fără nicio problemă şi instantaneu, ca la noi la bancă.
Ştiu că ţi se va părea că totul e atât de ieftin oricum acolo, dar crede-mă că sunt diferenţe mari, mari de tot între preţul din magazine şi cel de pe net. Case and point: eu mi-am luat echipment pro de snowboard din State. Numai placa era 700 de dolari la skateshop, ceea ce oricum faţă de Romania era pomană curată. Pe net însă, aceeaşi placă era 520 de dolari. Ce e adevărat pentru plăcile de snow e adevărat şi pentru electronice. Sunt multe oferte speciale pe net, mult mai multe decât îşi permite un magazin să facă. Aviz obsedaţilor de Walmart (da, vei fi unul când ajungi acolo): Walmart are şi un site unde sunt mult mai multe produse, mult mai multe oferte, etc, care merită verificat înainte de a cumpăra ceva mare şi scump.
Cum e cu comenzile, livrarea etc. Nu ştiu câţi dintre voi au comandat de pe net la noi, de pe situri româneşti. Livrarea cam lasă de dorit în general. În State nu e deloc aşa...dacă spune 2 zile, atunci 2 zile e, cu o singură excepţie: dacă nu cumva ajunge la tine by proxy. De exemplu: ca un pachet să ajungă la Yellowstone la tine, trece înainte printr-un centru de sortare în Gardiner, MT, şi acolo poate să stea cu nesimţire până la 2 zile în plus faţă de când trebuia să ajungă. Situaţiile de genul însă sunt foarte rare, numai cei care merg să muncească în parcuri naţionale ar trebui să-şi facă griji în legatură cu asta.
Cum să-ţi alegi un site: în general dacă dai google după un anumit produs cu menţiunea buy online, şansele sunt că vei da de surse de încredere. Mare atenţie cu E-bay. Vreau să cred că în ziua de azi lumea ştie deja asta: E-bay nu garantează în niciun fel calitatea unui produs second hand... atenţie aici la aparatele foto mai ales (vă zice asta un om care lucrează ca fotograf)... eu personal NU mi-aş lua un aparat foto second decât dacă aş putea să pun mâna pe el înainte şi să-l inspectez, altfel camerele digitale se pot strica în atâtea feluri subtile încât nu se merită riscul. Ce pot să vă recomand din experienţa personală: www.newegg.com pentru produse IT; www.adorama.com - selecţie foarte mare de camere şi accesorii foto; www.buysnow.com şi www.buyskate.com pentru echipament de skate şi snow, dar şi haine, shuzi, geci, alte prostii de genul.
În final, dacă totuşi decideţi să vă luaţi ceva (în afară de haine, care chiar se găsesc ieftin) de la un magazin, vă recomand să o faceţi de la magazine mari. Buticurile specializate, fie ele foto, de IT sau de orice altceva, vor avea aproape invariabil preţuri mai mari. (magazinele foto în principal fac asta).

- Radu -

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu